Țara penalilor !!! La plângerea unui fost deputat PSD, Adina Florea îi va cerceta penal pe magistrații din CSM care s-au opus ca ea să fie numită la conducerea Secției speciale

Țara penalilor !!! La plângerea unui fost deputat PSD, Adina Florea îi va cerceta penal pe magistrații din CSM care s-au opus ca ea să fie numită la conducerea Secției speciale

Secția specială pentru cercetarea magistraților îi va cerceta pe cei şapte magistraţi care au cerut amânarea discuţiilor despre conducerea Secției. Mai direct spus, Adina Florea îi va cerceta penal pe procurorii și judecătorii din CSM care nu au vrut ca Adina Florea să fie numită șefa acestei secții !

Adina Florea este omul de casă al PSD și a fost propusă pentru șefia DNA, dar a fost refuzată de președintele Iohannis. Ulterior, Florea a fost numită adjunct al șefului Secției speciale, iar în această calitate a declanșat urmărirea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi și a înregistrat un dosar pe numele prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans și a comisarului pentru justiție, Vera Jurova.

Plângerea penală împotriva magistraților a fost depusă de fostul deputat PSD Ninel Peia. Vineri, el a declarat, citat de Agerpres, că a depus un denunţ penal pentru abuz în serviciu împotriva celor şapte magistraţi din Consiliul Superior al Magistraturii care au cerut amânarea oricăror discuţii despre Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie până la publicarea rapoartelor GRECO şi Comisiei de la Veneţia.

„Am făcut un denunţ penal împotriva a şapte magistraţi, trei judecători şi patru procurori, membri de drept, aleşi, cu activitate permanentă în Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece aceşti magistraţi au încălcat în mod vădit legea 317/2004. Având în vedere că plenul CSM a fost valabil convocat de patru ori pentru validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, domnii respectiv au avut luări de poziţie publice şi nepublice prin care au avut ca scop direct obstrucţionarea funcţionării unei secţii foarte importante a Parchetului General, prin încălcarea legii 317/2004, au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută la articolul 279, alineat 1, noul Cod Penal, dar în condiţii de circumstanţe agravante.(…) Principala obligaţie, conform legii 317/2004, este să fie prezenţi la plen. Nu există în lege sau nu există o altă posibilitate în care ei să nu se prezinte la plen, decât o problemă obiectivă, medicală, de natură personală, dar nu să spună explicit că nu vor participa la plen. Din această cauză eu am considerat că este abuz în serviciu, trebuia să meargă la plen şi să voteze în cunoştinţă de cauză”, a declarat Peia.

El a menţionat că a depus acest denunţ joi, la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, deoarece această secţie este abilitată să judece, să cerceteze magistraţii.

„Nu ştiu de ce sperie pe toată lumea această secţie. În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţiona un aşa-zis serviciu care se ocupa de acest lucru. Această secţie are ca scop realizarea efectivă a independenţei judecătorilor şi a imparţialităţii procurorilor”, a afirmat Peia.

Procurori şi judecători din CSM au cerut public, pe data de 24 iunie, amânarea luării unor decizii în ceea ce priveşte Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi aşteaptă publicarea rapoartelor GRECO şi Comisiei de la Veneţia, precum şi organizarea unei dezbateri publice asupra activităţii secţiei, se arată într-o poziţie publică a unora dintre procurorii şi judecătorii din CSM, dată publicităţii.

Semnatarii acestui document sunt Andrei Nicolae Solomon, procuror, vicepreşedinte al CSM, Andreea Anamaria Chiş, judecător, membru al CSM, Mihai Bălan, judecător, membru al CSM, Bogdan Mateescu, judecător, membru al CSM, Cristian Ban, procuror, membru CSM, Florin Deac, procuror, membru CSM şi Tatiana Toader, procuror, membru CSM.

Aceştia arătau că, în contextul emiterii comunicatului preşedintelui CSM la data de 21 iunie 2019, prin care s-a afirmat că programarea şedinţelor s-a realizat luând în considerare disponibilitatea de participare a membrilor şi asigurarea integrării participării la şedinţele Plenului în agenda zilnică, „nici unul dintre membrii procurori nu a fost consultat cu privire la data organizării şedinţei de plen sau la conţinutul ordinii de zi”.

Procurorii şi judecătorii din CSM spuneau că sarcina lor primară este reprezentarea colegilor magistraţi, acţionând în scopul garantării independenţei justiţiei şi că vor utiliza toate pârghiile de care dispun pentru a susţine amânarea discutării chestiunilor ce ţin de activitatea acestei Secţii, „după organizarea unor dezbateri publice privind respectarea de către autorităţile române a recomandărilor organismelor internaţionale”.

„În acest context, solicităm public urgentarea traducerii şi aprobării publicării celor două rapoarte. Asumarea acestei poziţii, întărită de neparticiparea noastră la lucrările Plenului din data de 24 iunie, este rezultatul unui proces deliberativ responsabil, subsumat necesităţii respectării independenţei justiţiei, al cărei garant este Consiliul Superior al Magistraturii, exigenţă ce primează în raport cu exercitarea celorlalte atribuţii ale acestuia”, mai notează cei şapte magistraţi din CSM.

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a comunicat Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) că Guvernul a autorizat publicarea celor două rapoarte privind România.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *